Sărbătoarea Sfintelor femei mironosiţe
În Duminica a treia după Paşti, numită şi “Duminica Femeilor Mironosiţe”, prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sfintele femei mironosiţe, dascăli ai Bisericii prin modul lor de a fi credincioase
Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm credinţa vie nu numai din învăţătura Sfinţilor Apostoli, care este fundamentală pentru toţi, ci o învăţăm şi din pilda vieţii Sfinţilor. De aceea, în Biserică, pe lângă Sfânta Evanghelie şi Scrierile Apostolilor mai citim şi Vieţile Sfinţilor. Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, compară prin contrast curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a ucenicilor lui Iisus. Pe când ucenicii Săi (viitorii Apostoli) erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosie, şi Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiţia iudeilor. Evanghelia după Sfântul Marcu ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie, ele aveau un curaj deosebit, pe care în dimineaţa Învierii lui Hristos nu l-au avut ucenicii Săi.
Ungerea trupului mort cu aromate simboliza cinstirea lui şi dorinţa de a împiedica descompunerea acestuia
Mironosiţele sunt femei credincioase care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au văzut răstignirea Lui şi au plâns pentru suferinţele Lui. De aceea, cu multă duioşie şi mult respect, dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, care urma după sâmbătă, au mers la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos ca să împlinească ceea ce au început să facă Iosif din Arimateea şi Nicodim, care au uns cu aloe şi cu smirnă trupul Mântuitorului înainte de înmormântare. Acum însă ele aduc miruri de mare preţ pentru a cinsti după obicei pe Iisus Domnul Cel îngropat şi, în acelaşi timp, pentru a împiedica descompunerea sau stricăciunea trupului Său.
Învierea Domnului, trecerea Sa la viaţa cerească
Spre surprinderea acestor femei curajoase, Cel ce trebuia uns cu miruri de mare preţ a înviat din morţi, iar stricăciunea n-a cuprins trupul Său. De ce? Fiindcă Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică marcată de compunere şi descompunere, ci Învierea Lui este trecere la viaţa cerească, la viaţa veşnică, la viaţa fără de moarte şi fără de stricăciune, după cum ne arată cântările “Duminicii Femeilor Mironosiţe”.
Aceste femei sunt pline de curaj, pentru că dragostea şi respectul lor faţă de Hristos le-au întărit sufleteşte. Când iubeşti pe cineva, când preţuieşti mult pe cineva, găseşti timpul necesar şi curajul necesar de a înfrunta dificultăţi şi obstacole pentru a ajunge la persoana iubită sau preţuită. În dimineaţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, femeile mironosiţe au fost cele mai curajoase fiinţe umane dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Hristos Mântuitorul. Dis-de-dimineaţă pe când se revărsau zorile sau pe când răsărea soarele, femeile mironosiţe, înfruntând întunericul şi teama că li se poate întâmpla ceva neprevăzut, întrucât mormântul fusese sigilat şi păzit de către ostaşii romani, se întrebau între ele: cine ne va prăvăli piatra de pe mormânt? Întrucât piatra era mare şi grea, grija lor era firească. Dar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că îndată după ce şi-au exprimat această grijă sau preocupare, ridicându-şi ele privirea spre locul unde se afla mormântul, au văzut piatra răsturnată. Cu toate că nu era acolo nici un bărbat puternic ca să le dea o mână de ajutor, pentru dragostea, îndrăzneala, curajul şi preţuirea lor faţă de Hristos, s-a făcut o minune. Un înger al lui Dumnezeu a coborât din cer şi a răsturnat piatra de la uşa mormântului, a prăvălit-o nu ca să învieze Hristos, pentru că El înviase deja nestricând peceţile mormântului după cum S-a născut din Fecioara Maria fără să-i strice fecioria ei şi după cum a intrat prin uşile încuiate acolo unde se aflau ucenicii. Îngerul a prăvălit piatra de pe mormântul Mântuitorului deja înviat din morţi, pentru ca ele să poată vedea mormântul gol.Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că femeile mironosiţe au intrat în mormântul în care a fost Iisus îngropat şi acolo au întâlnit un înger îmbrăcat în veşmânt alb ca un tânăr şi acesta le-a spus: “Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea.” (Mc. 16, 6-7)
Dragostea şi curajul mironosiţelor au fost răsplătite cu bucuria de a se întâlni cu Însuşi Hristos Cel înviat
Ele au ieşit din mormântul Domnului cu spaimă şi cu teamă multă, spune Evanghelia după Marcu, şi nu au spus nimănui nimic. Iar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis:“Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!” (Matei 28,9). Cu alte cuvinte, dragostea lor, preţuirea lor, curajul lor şi credinţa lor că Iisus a înviat din morţi au fost răsplătite cu bucuria de-a se întâlni cu Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Iar această întâlnire a femeilor mironosiţe cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi a confirmat ceea ce îngerul le-a spus, şi anume Evanghelia Învierii lui Hristos sau vestea cea bună a Învierii Lui. Îngerul le-a spus: “Nu este aici. A înviat” (Matei 28,6). Sfântul Evanghelist Matei spune că în momentul în care femeile mironosiţe s-au întâlnit cu Iisus Cel înviat, El le-a spus: “Bucuraţi-vă. Nu vă temeţi”, iar ele s-au închinat Lui până la pământ şi au cuprins picioarele Lui.
Femeile mironosiţe, apostoli către Apostoli, trimise către cei ce vor fi trimişi
Atât prin această atitudine a lor de evlavie, respect, preţuire şi dragoste pentru Hristos, cât şi prin faptul că au crezut fără îndoială, fără a mai pune vreo întrebare îngerului privind modul Învierii lui Hristos, femeile mironosiţe au devenit învăţătoare ale Bisericii, ele au devenit apostoli către Apostoli. Adică ele au fost trimise de înger către cei ce vor fi trimişi de Hristos să vestească în toată lumea Învierea Lui şi învierea cea de obşte. Îngerul le-a binevestit lor, iar ele au binevestit ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos taina mare, adevărul şi bucuria Învierii lui Hristos. Femeile mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc Învierea Mântuitorului, iar modul în care Hristos Domnul le răsplăteşte evlavia şi credinţa lor este minunat. El le dăruieşte bucurie din bucuria Învierii Sale. Vedem aici taina Bisericii. Femeile mironosiţe au devenit icoana Bisericii plină de evlavie faţă de Hristos şi plină de credinţă că Hristos Cel înviat din morţi este prezent în mijlocul ei. După ce au auzit Evanghelia Învierii binevestită de către înger şi au crezut ceea ce îngerul le-a spus, femeile mironosiţe s-au împărtăşit cu bucurie de însăşi prezenţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care le-a întâmpinat pe cale. Cine crede în Hristos şi Îl iubeşte pe El se întâlneşte cu El. Întâlnirea aceasta cu Hristos Cel înviat o trăim şi noi când sărutăm icoana Învierii Sale din biserică, în fiecare duminică, şi când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir. Ne împărtăşim cu El aproape de “locul unde au stat picioarele Lui”, adică de Masa Sfântului Altar unde se sfinţeşte Euharistia sau Sfânta Împărtăşanie. Femeile mironosiţe ne arată cum trebuie să-L primim sau să-L întâmpinăm pe Hristos Cel înviat, şi anume cu metanie până la pământ. De la ele au învăţat slujitorii Sfântului Altar ca atunci când intră în Sfântul Altar trebuie să se închine până la pământ, ca şi când ar cuprinde picioarele Mântuitorului Iisus Hristos simbolizat prin Masa Sfântului Altar (mormântul Învierii Sale) pe care se află tot timpul Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Euharistie (Trupul şi Sângele Său), spre a ne arăta iubirea Sa jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru oameni, iubire mai tare decât moartea. De la femeile mironosiţe învăţăm, aşadar, cum să ne comportăm în biserică când ne întâlnim cu Hristos Cel înviat din morţi. Ele nu au zis nimic, ci doar s-au închinat şi au cuprins picioarele Lui în semn de evlavie, de respect şi de preţuire multă. Când noi ne împărtăşim cu Hristos Cel înviat din morţi prezent în Sfântul Potir, repetăm gestul femeilor mironosiţe, întrucât ne apropiem de Hristos cu “frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, în deplină evlavie şi tăcere.
Femeile mironosiţe – modele pentru toate femeile credincioase
Femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe sau martire, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, au devenit cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit şi înviat voieşte să devină Viaţa vieţii noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit arvuna vieţii veşnice. Cunoaştem numele unor femei mironosiţe din Noul Testament, şi anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor şi a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul şi ucenicii Săi le-au făcut în Ţara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor. Deşi în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuşi Evangheliile le menţionează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile şi moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morţi a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.
Femeile mironosiţe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi-I cer ajutor să prăvălească atâtea “pietre grele ale vieţii” de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei, deoarece aromatele de mare preţ pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăţia şi valorile credinţei în Hristos, bogăţia spiritualităţii sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt primite ca arvună a bunătăţilor veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Femeile mironosiţe reprezintă şi pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis-de-dimineaţă în biserică, maici monahii sau călugăriţe născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii. Aşadar, ca femei credincioase, femeile mironosiţe reprezintă, în acelaşi timp, mamele şi fetele din familii, maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă, de asemenea, şi pe femeile care sunt milostive cu cei îndoliaţi, cu cei întristaţi, cu cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii sau aduc bucurie celor pe care îi ajută. În această privinţă, există azi o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială, purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.