Despre lăcaș

Preoți
Preot Paroh Malcea Daniel Stelian
Preot Malcea Gheorghe
Preot Preda Gheorghe Savu
Preot Ionuț Vaseliu
Arhidiacon Arion Săndel

Consiliul Parohial
Preda Gheorghe
Vîlcu Ioan
Răileanu Ioan
Nițu Mihai Daniel
Bădică Ioan
Antoniadis Anton Traian
Teodoru Costin
Constantin Nicolae
Caraiani Dănuț
Both Crăciun Ion
Curteanu Vasile
Șeitan Aurel

Supleanți
Șerban Cristian
Cola Gheorghe

Biserica Greacă “Metamorfosis” este cea mai veche biserica ortodoxă din Constanţa. Ea a fost ridicată între 1862-1868 prin contribuţiile si donaţiile etnicilor greci din Constanţa şi alte localităţi din tară, precum şi a grecilor din întreaga Europa.

Biserica a fost târnosită în anul 1868 cu hramul “Metamorfosis” – “Schimbarea la faţă” în română. De-a lungul timpului a mai căpătat două hramuri după cum vom arăta în altă secţiune.

Clădirea are o formă dreptunghiulară cu un acoperiş plat, fără clopotniţe şi este destul de joasă.

Forma şi înălţimea se datorează instrucţiunilor clare date de către Sultanul Abdel Azis în al său Firman Impărătesc (Dobrogea făcea parte la acea dată din Imperiul Otoman) emis către autorităţile oraşului Constanţa şi prin care Sultanul aproba donaţia terenului către Comunitatea Greacă din Constanţa, stabileşte dimensiunile bisericii şi interzice autorităţilor turceşti să întârzie construcţia bisericii sau să pretindă taxe de la aceasta.

Firmanul a fost obţinut în urma strădaniilor Patriarhului din Constantinopol (actualul Istanbul) şi a unei delegaţii de greci din Constanţa.

Aşa cum am spus, clădirea are o forma dreptunghiulară şi este lipsită de clopotniţe. În dreapta intrării în biserică se găsea la început o mică clopotniţă din lemn, care a fost înlocuită in 1945 cu una mai înaltă decât biserica şi făcută din zidărie, graţie donaţiei făcute de către Ilia Arapi Spano fiul lui Emanuil, aşa cum atestă şi placa de marmură încastrată pe clopotniţă.

Tot prin partea dreaptă a intrării în biserică era accesul la etajul 1 al Teatrului Elpis, care, ca şi Biserica, era construit şi aparţinea Comunităţii Elene.

Biserica era înconjurată de o curte şi putea fi ocolită prin aceasta. În stanga intrării, în curte, se găsea o mică clădire folosită ca şi casa parohială şi în care îşi ţineau şedinţele membrii epitropiei bisericii.

Astăzi clădirea nu mai poate fi ocolită datorită extinderii clădirii casei parohiale şi a construirii de anexe în spatele Bisericii.

În curtea bisericii se mai găseau până prin anii 70 două cruci de piatră ai marilor binefăcători ai Comunităţii Elene din care a mai rămas numai una – cea a Mariei St. Rizou.

Începând din anul 1954 Biserica Greacă – Metamorfosis a fost încadrată ca Monument Istoric şi in lista de Patrimoniu a Academiei Române din 2004 apare la pozitia 59.

Biserica a fost preluată la mijlocul anilor 70 de către Biserica Ortodoxă Română şi aparţine de atunci de Arhiepiscopia Tomisului.

Mai jos citam din diferite cărti şi documente apărute de-a lungul timpului:

Stavros Manesis – Comunitatea Elenă din Constanţa – România, Atena, 1952, pag. 32-46
Cornelia Papacostea Danielopolu – Comunităţile greceşti din România în sec al XIX-lea, Bucureşti, 1996, pag 75
Paula Scalcău – Grecii din România, Bucureşti, 2005, pag. 156
Doina Pauleanu – Constanţa-aventura unui proiect european, Constanţa, 2003, pag 170-177
Vasile Batlan Crestinortodox.ro Schimbarea la faţa – http://www.crestinortodox.ro/stiri/ziua/schimbarea-fata-vizitata-anual-mii-turisti-78947.html
Stavros Manesis – Comunitatea Elenă din Constanţa – România, Atena, 1952, pag. 32-46

PERIOADA COMUNITĂŢII PROPRIU-ZISE
Pentru anii 1862-1874 informaţiile se bazează pe registrul sfânt al Bisericii greceşti care s-a păstrat (cel puţin pană in anul 1940 când l-am văzut). Este printre puţinele înscrisuri oficiale ale Comunităţii, care a supravieţuit Primului Război Mondial, deoarece a avut norocul să fie păstrat sub Sfânta Masă împreună cu carţile liturgice ale bisericii.

Aşadar, s-a păstrat în bună-stare. Legat sub forma de catastif, era alcătuit din optzeci şi şase de pagini, dintre care treizeci şi nouă înregistrate şi numerotate de la 1 la 39. Pe prima pagină apare titlul:

REGISTRUL SFÂNT AL BISERICII DIN CONSTANŢA METAMORFOSI (SCHIMBAREA LA FAŢĂ)
După cum reiese din acest Registru, iniţial o comisie alcătuită din cinci membri administra problemele legate de Biserică şi de Comunitate, în general. Exista un obicei străvechi, păstrat până astăzi, ca, după participarea la slujba de duminică, să se întrunească această Comisie, ori de câte ori era nevoie pentru a delibera cu privire la aspectele legate de comunitate. Motivul este evident. Comunitatea este numită „Comunitatea Ortodoxă greacă” sau simplu: „a Întrunirii ce are loc pentru creştinii Comunităţii de aici”.

Printre primele lor preocupări era construirea unei biserici potrivite nevoilor crescânde ale membrilor comunităţii sale. Conform mărturiei celor mai bătrâni, la a doua mană, începând cu anul 1862 exista o mică biserică din lemn, clădirea actualei şcoli greceşti, care în acel an fusese donată de către Ikonomou din Triest – descendent din ilustra familie a Ikonomilor macedoneni stabiliţi şi azi (1940) acolo. La ridicarea bisericii mari a contribuit Arhimandritul Filippos Tzoulatis din Kefalonia, ajutat de directorul general al Companiei Engleze a căilor ferate, Baker. Prima liturghie s-a oficiat în Vinerea Mare, în anul 1862.

Acelaşi Arhimandrit a fost de faţă la târnosirea bisericii de azi. În octombrie 1863 este trimis de către Comunitate pentru strângerea de fonduri, cu scrisoare de recomandare: „…Deoarece fără această invitaţie la acţiuni de donaţie a conaţionalilor noştri nu se atinge scopul sfânt, am hotărât spre realizarea acestuia prelungirea mandatului sfântului nostru Arhimandrit F. Tzoulatis. Îl recomandăm prin aceasta patriotismului conaţionalilor noştri şi avem încredere în mărinimia lor. Tomis (Constanţa) 20 octombrie 1863”. Semnează D. Berderlis, M. Pantoleon, Skylitzis, M.I. Negropontis, A. L. Goudis, A. D. Sotiropoulos şi I. Hatzopoulos, în calitate de Secretar.

Există deja şi ştampila Comunităţii ce adevereşte existenţa anterioară a bisericii:

1862 † ŞTAMPILA COMUNITĂŢII DIN CONSTANŢA

METAMORFOSIS (SCHIMBAREA LA FAŢĂ).
De la biserică îşi trage numele şi Comunitatea Patria sub oblăduirea Religiei. În cadrul aceleiaşi întruniri se hotărăşte trimiterea unei scrisori de mulţumire către Gheorghios Zarifi s şi K. H. Telesos, aflaţi în Constantinopol „pentru strădaniile lor de a se obţine terenul pe care Înalta Poartă l-a dăruit Comunităţii”. Acel teren era cel pe care s-a ridicat biserica de azi, situată pe strada Mircea şi vizavi de şcoala greacă. La birourile Comunităţii se păstrează firmanul sultanului Abdul Aziz către eparhul Constanţei, Raşid Paşa cu privire la acordarea acestui teren, având anexată mai jos vechea traducere:

„Sultan Abdul Azis – Han Bin Mahmut Han.
Prea cinstite, prea mărite şi prea vestitule Guvernator a Rumeliei, Cavaler şi posesor al ordinului “Medgidie”, clasa II-a Raşid Paşa, prefect al Tulcei, viteazule, iubite şi vestitule Subprefect al regiunii Kostence, funcţionar de clasa IV-a, Rusdi şi preaînţelepte şi slăvite Cadiule (Naib) şi Muftiule şi deopotrivă cinstiţi membri ai Sfatului oraşului Kostence cărora să le dea Dumnezeu să le sporească mereu cinstea.

De indată ce va sosi acest act al meu să luaţi la cunoştinţă de faptul că in apropierea locului de rugăciuni pe care îl deţin deja (şi altă dovadă a unei biserici deja existente) grecii aflaţi în Împărăţia mea să clădească biserică, spital şi şcoală, există un teren aparţinând statului de 3380 coţi, pe care sus-numiţii l-au solicitat prin a lor jalbă transmisă mie cu cererea Patriarhului, spre a li se dărui acel teren. Cercetând chestiunea conform tipicului şi având în vedere răspunsul primit prin dare de seamă că biserica mai sus menţionată şi anexele sale constituie parte care nu provoacă pejudiciu nimănui, deoarece şi terenul aflat langă el, pe care îl cer în jalba lor să li se acorde şi el, nu produce nicio pagubă şi, pentru că e dovedit că această parte aparţine în intregime statului şi nu se află în posesia cuiva, s-a cerut de la consiliul imperial să se dăruiască acest teren ca fiind absolut necesar pentru construirea Bisericii, Spitalului şi a Şcolii.

Voi, Prefect, Eparh, Naib, Muftiu şi ceilalţi mai sus numiţi, după ce veţi da terenul pentru construirea Bisericii, Spitalului şi a Şcolii, nimeni să nu pună vreo piedică sau obstacol şi să fiţi atenţi să nu permiteţi nimănui să le ia acestora niciun obol, ci să le acordaţi întreaga protecţie necesară şi tot ajutorul.

Luaţi aminte. Respectaţi-mi semnătura.
Emis in luna Remboul Evvel 1280 (Martie 1863) în Constantinopol”.

În cadrul şedinţei menţionate se stabileşte ora şi ziua şedinţelor ca fiind la 11 a.m. duminica, din două în două săptămâni. Apoi se vorbeşte despre Ridicarea „Bisericii, a Şcolii şi a Spitalului” şi se hotărăsc următoarele:

„1. Fiecare încărcător exportator de cereale din Constanţa (Tomis) este oblicat să plătească o para pentru fiecare kilogram (16 miligrame) pe loc.

Fiecare încărcător de cereale pe căile ferate, o para la fiecare cvartal.
Fiecare comerciant de coloniale şi importator de băuturi spirtoase şi exportator la zece parale din fiecare o mie de groşi.
Fiecare corabie câte trei parale pe tonă”.

Conform celor mai sus menţionate, se poate da crezare vorbei care umbla, cum că atunci căpitanul de port, Sucri bey, care învăţase la şcolile greceşti din Ioannina, s-a interesat şi personal de ridicarea bisericii – lucru pe care de altfel era obligat să-l facă din porunca sultanului.

De asemenea, se dovedeşte faptul că grecii aveau putere mare ca să impună acest sistem de taxare obligatorie. Interesant e că mai tarziu, in anul 1872, se urmează aceeaşi tactică pentru construirea bisericii Comunităţii greceşti din Ismail.

După acestea Registrul păstrează tăcerea până în anul 1865, când este ales secretarul remunerat „pentru înlesnirea problemelor greceşti”.

Casier „conul Pantoleon Skylitzis, epitropi adjuncţi Dimitrios Varnalis, Spyr. Mihalis, Hrysost. Evstathiou şi Hatzi-Sterghiotis”. Urmează semnătura lui F. Tzoulatis în calitate de Preşedinte şi a lui M. Negroponte, D. Benderlis, A. Sotiropoulos în calitate de membri ai „Comisiei”.

Se menţionează însă că întârzie taxele impuse pentru 1863!

În martie 1866 am găsit în Registru „o scrisoare de promisiune reciprocă” prin care se stabileşte o comisie alcătuită din opt persoane (patru din partea Arhimandritului şi patru din partea Comunităţii) „spre verificarea celor … prin care (Arhimandritul), ca reprezentant al Comunităţii, a incasat bani şi alte bunuri de la diverşi conaţionali creştini în numele şi scopul ridicării sfintei biserici de aici”. Adunarea are loc „sub prezidarea Preasfinţitului Mitropolit al Dristrei (Durostorului) Dionisie”, a cărui semnătură se află mai jos, precum şi sigiliul: Circular: UMILUL MITROPOLIT AL DRISTREI DIONISIE. În interiorul ştampilei stemă turcească. – Urmează şaisprezece semnături.

După o săptămană de la întrunirea prezidată de acelaşi, sunt aleşi opt membri ai comitetului bisericesc şi reprezentanţi ai bisericii, având puteri depline pe o perioadă de un an. Urmează douăzeci şi două de semnături.

După scurgerea din nou a unei săptămâni, se menţionează rezultatul verificării tranzacţiilor lui Tzoulatis. A primit pentru cheltuieli (din aprilie 1863 – iulie 1865) 101 lire otomane şi 47groşi. „Deoarece gestionarea tuturor celor ce priveau biserica se făcea …mereu neglijent… este obligat (Arhimandritul) să predea (comitetului constituit) toată averea Sfintei Biserici, aşa cum era menţionată în acetele privind patrimoniul ei, cum ar fi obiectele de cult precum şi altele”. Semnătura Mitropolitului.

Urmează un tabel cu cotizaţiile care se ridicau în total la 1451 lire otomane şi 17 groşi. Provin din comunităţile locale din România, Constantinopol şi alte oraşe. Detaliat, acestea sunt: din Constanţa 117.77, Bucureşti 168.64, Galaţi 152.87, Brăila 103.10, Ismail, Sulina, Tulcea, Giurgiu, Constantinopol 51.20, Londra 355.55, Manchester 119.51, Liverpool, Marsilia 103.4, Paris. Din Livorno, Napoli, Kastellamari, Trieste, Veneţia, Messina. După Italia urmează cele din Corfu, Kefallonia, Syros, Atena etc. Astfel încât putem spune că biserica s-a ridicat din cotizaţiile tuturor conaţionalilor aflaţi prin Europa.

Mai departe există o listă a obiectelor de cult aparţinând bisericii, precum şi una a cheltuielilor contractate de Arhimandrit. Enumăr câteva cheltuieli pentru a se vedea, printre altele, mentalitatea acelor vremuri: „peşti Consulului General al Greciei, pentru aprobări şi pentru Ministru. Consiliului din Constantinopol 55 groşi sub forma a doi miei. Atenţie către Moudouris din Constantinopol 48 groşi. Pentru 5 telegrafieri. Pentru cadourile administratorului, călimara, vinul şi narghileaua Cadiului 4 lire şi 40 de groşi. Ornic cadou pentru Konakis 8.50 lire. Lui Resim, Cadiul 2 lire. Pentru cadouri către Konakis la Ramadam 15 groşi” – şi acestea în ciuda interdicţiei Sultanului! Iar la final ciudata cheltuială „Pentru cheltuielile fiicei turcoaicei ?..1.50 lire”!

Urmează cheltuielile personale ale Arhimandritului care se ridicau la 486.67 lire, adică la o treime din cotizaţiile strânse. În urma bilanţului rezultă 162.82 lire. Mai consemnăm câteva cheltuieli interesante: „Pentru împrejmuirea terenului bisericii, pentru meşteri şi materiale. Pentru plata zilnică a tătarilor 10.27”. Sunt menţionate de asemenea „cheltuielile preotului pe iunie şi iulie 9.34 lire”. Bilanţ: 1696.64 lire.

În ianuarie 1867 sunt consemnate plângeri pentru neplata „din nefericire” a taxelor şi se hotărăşte „încasarea impusă”. Se adoptă în plus taxă „pe lână, coloniale şi alte mărfuri”. De asemenea, se hotărăşte „contribuţia opţională” pentru Constanţa şi străinătate şi „anularea imprumutului cu dobandă 12%…pentru 600-800 lire” care se va plăti din veniturile bisericii. De asemenea, „constituirea loteriei din 500 lire pentru participări de 5.000”. – „Cutia sigilată de către comitet va circula în fiecare săptămână, împreună cu doi membri ai breslelor pentru a se aduna cotizaţia opţională… Căpitanul portului Companiei îşi asumă obligaţia, sfătuindu-se întodeauna la vremea hotărâtă cu comitetul, de a încasa din aruncările de ancoră ale vaselor în port, indiferent de steag, drepturile băneşti şi să le predea casierului Comitetului de la acea vreme.”

În august al aceluiaşi an sunt menţionaţi drept contribuitori pentru biserică M.I. Negropontis, D. Neokosmos, N.D. Syllavotianos, N. Makris, I. Makris, D. Benderlis, A. Zavos, Em. Nikolaidis, Od. Despotis, Anast. Papas, N.D. Tzoukatos, Th. Hatzopoulos cu suma de 629.40 lire.

În data de 1/4/1868 nu se încheiase zidirea bisericii. Se alege o nouă comisie „care preia obligaţia să se preocupe în mod activ şi cu frica lui Dumnezeu de ducerea la bun sfârşit a construcţiei bisericii locale închinate Schimbării la Faţă…cu condiţia să primească de la comitetul demisionar capitalul iniţial destinat lucrărilor, adică două sute de lire otomane încasate de la sponsorii săi drept cotizaţii şi împrumut conform recomandării Preasfinţitului Mitropolit al Varnei Ioachim de a redacta prezenta” Urmează 22 de semnături.

În septembrie 1868 se face referire „la biserica deja ridicată” şi este ales un nou comitet alcătuit din zece membri în scopul controlului general al veniturilor şi cheltuielilor făcute pînă atunci pentru biserică, dar şi pentru găsirea de noi surse, pentru acoperirea datoriei de 200 de lire.

În martie 1872, „întrunindu-se Demogherontia Comunităţii Elene de aici, a primit de la N. Syllavotianos registrele şi proprietăţile vechii şi noii biserici”. Ultima pagină a registrului ne va preocupa mai târziu.

Atâtea lupte şi eforturi s-au depus de către comunităţi pentru înfiinţarea centrului lor sacru în jurul căruia luaseră fiinţă noile lor cămine, care au ocupat primul loc printre cele străine – de vreme ce niciun alt neam nu-şi obţinuse propriul lăcaş de cult, în afara turcilor cuceritori. Biserica catolică se infiinţează în 1872, cea armeană în 1880, cea a reformaţilor în 1892 şi abia în 1895 se inaugurează prima biserică românească. Cea bulgară apare în 1907. Până la înfiinţarea bisericilor de alt cult, toţi creştinii din oraş veneau la biserica greacă. După anexarea Dobrogei (1878) acolo s-a oficiat primul tedeum pentru eliberare, la care a participat şi Regele Carol I împreună cu moştenitorul tronului Rusiei Imperiale. Până la 1900 acolo se oficiau toate ceremoniile oraşului.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica este simplă. La exterior, dacă exceptăm lunga serie de trepte ale fundaţiei şi a crucii deasupra peretelui din faţă, seamănă cu o casă oarecum voluminoasă, cu ziduri înalte şi aproape pătrată. La dreapta intrării există o clopotniţă cu grilaj din lemn. În biserică se intră prin trei uşi în apsidă, dintre care cea din mijloc este mai înaltă şi are deasupra de o parte şi de alta două reprezentări similare ale Schimbării la Faţă a Mantuitorului pe plăci încastrate separate de o fereastră cu formă eliptică şi cu zăbrele. Deasupra uşilor laterale există câte o fereastră în absidă şi zăbrele aproape dublă faţă de cea centrală ca înălţime.

Biserica e o bazilică triclită. Deasupra pronaosului şi a încăperilor laterale lui se află locul rezervat femeilor în formă de U. Fresca şi pictura icoanelor se datorează unui hagiograf de la Muntele Athos şi nu prezintă un interes aparte. Despre donaţiile către biserică a scris domnul Sarafidis.

Preoţii bisericii sunt menţionaţi ca fiind „părintele Pandelis şi părintele Dimos” din Limbohovo Macedonia, Arhimandritul Filippos Tzoulatis din Kefalonia menţionat in Registru, Ioannis Vourlis din Vasiliko – Thracia şi Anthimos Alexiadis (1879), Athanasios Ghion din Tinos (se menţionează anul 1879), Arhimandritul Paisios Efstathiadis din Ganohora, Hristoforos Ktenas din Lefkada (1907-13), Efstathios Gheorghiadis din Kalavryta, Kistikidis din Constantinopol şi Arhimandritul Stavros Despotopoulos şi Anghelos Aspridis din Constantinopol. Cei mai mulţi dintre preoţii aceştia erau şcoliţi deoarece guvernul Romaniei le impunea să fie absolvenţi ai Facultăţii de Teologie.

Cornelia Papacostea Danielopolu – Comunităţile greceşti din România în sec al XIX-lea, Bucureşti, 1996, pag 75

În martie 1866, o epistropie formată din 8 membri (patru din partea Arhimandritului şi patru din partea comunităţii) au inţiat strângerea fondurilor pentru construirea unei biserici greceşti în Constanţa. Şedinţa de constituire a fost condusă de mitropolitul Dionisios al Dristei. Tabelul prenumeraţilor este impresionant, căci, aşa cum constată S. Manesis: „ putem spune că biserica a fost ridicată prin contribuţia tuturor grecilor din Europa”. Într-adevăr, sumele primite de epitropie erau date de grecii din Constanţa (117,77 franci) Bucureşti (168,64), Galaţi (152,87), Brăila (103,10), Ismail, Sulina, Tulcea, Giurgiu, Constantinopol (51,20), Londra (355,55), Manchester (119,51), Liverpool, Marsilia (103,4), Paris, Livorno, Roma, Neapole, Castella – maris, Trieste, Veneţia, Messina (nu avem cifre), Corfu, Chefalonia, Siros, Atena etc. Biserica greacă din Constanţa este prima biserică din oraş. Biserica catolică a fost înfiinţată în 1872, cea armeană, în 1880, abia în 1895 se inaugurează prima biserică românească, iar în 1907 cea bulgară. Până atunci, toţi creştinii din oraş mergeau la biserica greacă. Din punct de vedere arhitectonic, biserica era simplă, având la intrare două frumoase reprezentări ale Mântuitorului. Preoţii bisericii au fost: Papa- Pandelis şi Papa-Dimos din Lipohovul Macedoniei, arhimandritul Filipos Tzulatis, menţionat în registru, din Chefallonia, Ioanis Vurlis din Tracia, Anthimos Alexiadis (1879), Atanasios Ghion din Tinon, Arhimandritul Paisos Eustratiadis din Ganohoros, Hristoforos Ktenas din Levkadia (1907-1913). Ioachim Anastasiadis (1882-1885), după ce slujeşte la biserica comunităţii din Constanţa timp de 3 ani, este numit la Constantinopol, fiind regretat de toţi membrii comunităţii.

Paula Scalcău – Grecii din România, Bucureşti, 2005, pag. 156

Un exemplu emoţionant de solidaritate elenă este acela al construirii bisericii greceşti din Constanţa. Aici biserica greacă a fost prima ridicată în oraş, din fondurile adunate în 1866 de la grecii constănţeni, dar şi de la cei din Bucureşti, Galaţi, Brăila, Ismail, Sulina, Tulcea, Giurgiu. Au contribuit de asemeni grecii din Constantinopol, Londra, Manchester, Paris, Roma, Veneţia, Kerkyra, Kefallonia, Atena si din alte localităţi.

Doina Pauleanu – Constanţa-aventura unui proiect european, Constanţa, 2003, pag 170-177

CARTIERUL GRECESC
În anul 1862 s-a emis la Constantinopole, în timpul sultanului Abdul Aziz Bin Mehmet Han un Firman Împărătesc privitor la clădirea bisericii Metamorfosis ellenă din Küstendje, care ne-a fost pus la dispoziţie, cu amabilă colegialitate, de consulatul grec. Conţinutul său ne-a îndemnat către transcrierea integrală:

“FIRMAN ÎMPĂRĂTESC
privitor la clădirea bisericii Metamorfosis Ellenă din Constanţa

Sultan Abdul Aziz Bin Mehmet Han,

Iubite, viteze, vestite Comandor al decoraţiei Medzidiei gradul al doilea Mehmet Ressim Paşa, subprefect al Küstendje, prea înţeleptul învăţat şi vestit judecător al Plasei Küstendje, precum şi asemea cinstiţii consilieri a căror cinste să crească.

De îndată ce va sosi acest al meu decret împărătesc să luati cunoştinţă că grecii de sub împărăteasca mea ocrotire, locuitorii domiciliaţi în Küstendje neavând biserică, au cerut pe lângă înalta mea persoană, rugând prin suplica lor să alcătuiască şi să clădească Biserica din temelie sub denumirea Metamorfosis cu umătoarele dimensiuni: 44 arşini adâncime, 22 arşini lăţime şi 16 arşini înălţime.

Această suplică a lor ne-a fost prezentată prin deosebită cerere de către preasfântul Patriarh al grecilor şi precum se dovedeşte prin înaltul sfat al împărăţiei mele, printr-un teren similar pe care se va clădi o biserică nouă din temelie, când terenul aparţine statului să fixeze după aproximaţie o zecimală venit ce ar putea să aducă teren în realitate şi să ia această valoare.

Să cercetaţi conform cu legile această afacere şi să notificaţi în capitala mea prin publicaţiuni şi să ne faceţi cunoscut locul pe care se va contrui biserica, loc care nu trebuie să fie situat în cartierul Musulman şi dacă într-adevăr nu este un loc care ar putea să aducă cuiva vreo vătămare sau pagubă şi daţi poruncă şi autorizaţia de a se clădi.

Drept care am dat acest al meu decret împărătesc ca să luaţi cunoştinţă că am dat înalta mea poruncă că trebuie să se execute cu mărire.

Domniile Voastre subprefect judecător şi ceilalţi, luând cunoştinţă de această afacere precum şi ce am spus mai sus că terenul destinat pentru clădirea bisericei nu este situat în cartierul Musulman şi că într-adevăr nu va aduce nimănui nici o pagubă şi după cum veţi lua cunoştinţă că este vătămător, să opuneţi vreo rezistenţă la clădire şi să nu aduceţi nici o piedică la zidirea Bisericii în mărimea de 44 arşini adâncime, 22 arşini lăţime şi 16 arşini înălţime.

De asemenea, veţi fi cu mare băgare de seamă în afacerea aceasta şi să nu îngăduiţi să pretinză cineva nici un argint sau vreun ban.

Dacă terenul pe care este proiectat a se clădi Biserica aparţine statului, conformându-vă cu legile să executaţi cele legale, să vă grăbiţi a proceda la evaluarea zecimei pe care ar aduce ca venit acest teren să fie încasat în a mea împărătească monedă, iar banii să-i trimiteţi în capitala mea.

Aşa luaţi cunoştinţă Domniile Voastre şi să aveţi credinţă în sfânta mea iscălitură.

Anul 1862 în Constantinopol”

Biserica greacă are intrarea cu scară monumentală pe artera numită Mircea cel Bătrân, latura sudică întărită cu zid spre strada Cereş, iar absida altarului ocupă ritual poziţia centrală estică. „Mare dar fără stil. Interior foarte bogat. Se slujeşte în limba elină. Dotată cu icoane de mare preţ”, astfel sintetizează Th. Ionescu şi I.N. Duployen în 1924 informaţiile despre prima biserică pe care creştinii au construit-o în oraş, după secole de tragică şi nemeritată absenţă. „La venirea noastră în Constanţa nu era decât smerita biserică grecească, clădită între anii 1864-7. Bulgarii şi Armenii îşi au lăcaşurile lor de închinăciune, clădite în 1907 şi 1880. Catolicii şi Protestanţii au bisericile lor. Cea catolică a fost clădită îm 1872, cea protestantă în 1892.

Avem un palat episcopal. Când se va termina va fi impunător”, dar mai avem, după spusa cu acoperire documentară a lui Marin Ionescu Dobrogianu din 1931 „trei biserici româneşti măreţe. Ele pot face fală chiar oraşelor mai mari şi mai vechi în civilizaţie”. Magistrul nu omite în continuare, între ilustrarea simţirii cosmopolite a urbei, enumerarea celor „două geamii, aflătoare la venirea noastră: cea mai veche a fost reconstruită din temelii, pe timpul domniei Regelui Carol I, pe locul geamiei Sultanului Mahmud II (1822), ea însăşi clădită pe temeliile alteia mai vechi şi a celor două sinagogi la care vom face curând ample referiri.

Alţi greci s-au stabilit din nou cu negoţul la Constanţa aflată sub stăpânirea turcă, iar numărul lor a crescut odată cu înlesnirile de tot felul oferite de construcţia căii ferate Cernavodă-Constanţa.

Într-o descriere de epocă, datorată consulului grec din Varna, Andrei Papadopoulos-Vretos, Küstendje avea în 1859 o populaţie “care nu trece de 3000 suflete, din care 500 sunt supuşi greci. Ei se ocupă cu comerţul” şi s-au stabilit în Cartierul grecesc, unde se află “biserica şi şcoala greacă”. Antropologului Eugène Pittard, Dobrogea îi pare a fi la 1900 prin diversitatea religiilor şi aşezămintelor de cult, un Turn Babel pitoresc şi benign.

“Zito, căpitan Iani!

Zito, căpital Panaiote!

Sunt şaluparii greci din port, de sub Cazinou, alţii de prin Tulcea sau de pe la Sulina, care fără să se fi văzut, se recunosc, pentru că aşa’s „căpitani”, oricât ar locui de departe se cunosc între ei, cum zeii lui Homer odinioară”. Astfel descrie Tudor Şoimanu atmosfera colorată a portului pe la 1901, când Constanţa părea o imensă insulă grecească. La fiecare colţ de stradă o cafenea şi o magazie de cărbuni sau cereale. Toate le stăpâneau grecii şi numai ei”.

Actul împărătesc adresat lui Mehmet Ressim Paşa, subprefect la Küstendje, conţine aprobarea şi detalii ale construcţiei, cu dimensiuni fixate şi repetate, pentru a nu depăşi proporţiile, dar mai ales, înălţimea moscheii. Biserica cu hramul Metamorfosis (Schimbarea la faţă) s-a terminat in 1867 (pe faţadă se indică totuşi anul 1868). Atribuit unui arhitect grec, I. Teoharidi, planul s-a adaptat atât normelor dimensionale fixate la Constantinopol, cât şi unei aspiraţii clasicizante prin care grecii aflaţi în exil liber ales înţelegeau să perpetueze, apolinic, spiritul Helladei.

Interiorul de tip biserică sală, împărţit atât longitudinal, cât şi transversal prin spâlpi poligonali cu capitel fitomorf ce sprijină o arcadă şi cu balcoane pe trei laturi, a fost zugrăvit de un pictor adus de la Muntele Athos, Aghiograf. Imaginile alterate de timp au fost înlocuite după 1984. Credincioşii au adus de-a lungul anilor, achiziţionate cu precădere de la Constantinopol şi Veneţia, costisitoare obiecte de cult pe care le-au donat, smerit, bisericii Metamorfosis.

La 23 noiembrie 1878 are loc intrarea sărbătorească a autorităţilor civile şi a armatei în Constanţa, consfinţind reintegrarea Dobrogei în graniţele naturale ale Statului Român. În ziua următoare, primul prefect al administraţiei naţionale, Remus N. Opreanu, telegrafiază în capitală, informându-l pe ministrul de interne asupra modului în care s-a derulat istoricul eveniment: “Astădi la 10 ore, cu ocaziunea luărei în posesiune a districtului Constanţa, a avutu locu în biserica grecească unui Te-Deum, la care au asistatu tóte autorităţile locale ruse, d-nii reprezentanţi ai puteriloru străine, notabilii oraşului şi unu însemnatu numeru de cetăţeni din tóte clasele …

Intusiasmulu era fórte mare şi bucuria se vedea pe tóte feţele … “

Până la sfinţirea bisericii catedrale cu hramul Sf Apostoli petru si Pavel la 22 mai 1895, toate slujbele solemne vor fi oficiate la biserica Metamorfosis. Acest decalaj nu se datorează lipsei locale de iniţiativă, deoarece acelaşi Remus N. Opreanu a determinat începerea lucrărilor în primăvara anului 1883, ci nonconformismului frescelor, în raport cu canoanele unei iconografii repetitive şi manierismului instalat cu rigoarea dogmei şi etalat de pictorul conformismelor academiste în pictura de şevalet, George Demetrescu Mirea.

La 21 noiembrie 1881 primăria trimite revizorului şcolar, medicului primar şi celui veterinar, muftiului, persoanei individualizate prin funcţia de substitut al tribunalului, directorului Şcolii de văieţi, dar şi tuturor viceconsulilor – englez, grec, francez, suedez, norvegian, german, italian, rus, austriac – şi consulilor de Constanţa – belgian, turc şi persan – invitaţia de a participa la un Te-Deum oficiat de biserica greacă şi dedicat “anexării Dobrogei la muma – patria”.

În anul 1897 se efectuează primele reparaţii, în vederea cărora preşedintele “Comunităţii Eline”, D. Milliaresi, face în 1897 cuvenitele demersuri. Premisiunea se acordă pentru a “preschimba olanele de pe acoperiş şi de a face reparaţiuni de tencuială în exteriorul faţadei”. În 1922-1924 se zidesc cele patru ferestre de pe latura nordică, deşi ancadramentele lor din piatră, cu arcadă în plin cintru se păstrează până astăzi: în 1947 se adaugă pe latura dreaptă un turn clopotniţă a cărui semicupolă se sprijină pe coloane scurte: această construcţie târzie tulbură simetria faţadei împărţită prin pilaştri cu capitel, în trei registre verticale: intrarea principală este subliniată prin alţi doi pilaştri adosaţi, care ocupă doar 2/3 din înălţime: deasupra lor cornişa, fără rol constructiv, reliefează o suprafaţa heterogen decorată, având corespondenţă expresivă în suprastructura centrală, de fapt suportul crucii: atât cele trei uşi – cea centrală este mai mare – cât şi toate ferestrele (frontale sau laterale) au ancadramente de piatră cu arcadă semicirculară.

La 12 iulie 1882 a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Comunal: la punctul 6 al ordinei de zi s-a discutat despre cererea primită din partea comunităţii elene privind achiziţionarea unui teren de 200 metri pătraţi situat în spatele bisericii. Aceasta s-ar adăuga suprafeţei de 3800 coţi pătraţi (1 arşin = 71 centrimetri) pe care epitropia afirmă că o stăpâneşte prin notificări legale. Inginerul comunal N. Vergotti a procedat la măsurarea şi delimitarea celor 3380 coţi pătraţi regăsiţi în acte, ocupaţi de biserică şi şcoală (situată oblic peste drum, va fi analizată împreună cu strada Mircea cel Bătrân, spre care îşi etalează faţada principală), conform desenului pe care îl anexează.

Doi ani mai târziu, Epitropia comunităţii eline trimite primăriei Constanţa o altă adresă, prin care afirmă că cei 3380 arşini pătraţi au fost dobândiţi de la guvernul otoman numai pentru biserică şi spital, iar şcoala este situată pe o altă proprietate a comunei. La 28 noiembrie 1884, cererea este respinsă, întrucât actele invocate nu s-au depus la dosar. Situaţia s-a rezolvat în timp, deoarece comunităţii i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului şcolii şi i s-a acordat lotul din spatele bisericii.

“Am onore a aduce la cunoştinţa Dv. că Duminică 6 Ianuarie curent ziua consacrată sfinţirii apelor va avea loc serbătórea oficială obicinuită. Spre acest scop la orele 10 a.m. se va oficia în biserica greacă din acest oraş un serviciu divin, după care apoi procesiunea religiósă va pleca de la biserică spre malul mărei, oprindu-se lângă reşedinţa căpităniei portului unde se va săvârşi sfinţirea apelor”.

Adresa prefectului ilustrează rolul proeminent al bisericii Metamorfosis în viaţa urbei marine.

La 14 martie 1885 “aniversarea proclamării Regatului se va serba printr-un Tedeum şi onorurile militare la biserica Elină din acest oraş la ora 10 dimineaţa”.

La 8 aprilie 1885 “aniversarea naşterei şi proclamărei de Domnitor a Majestăţei sélle Regelui, se va serba printr-un TeDeum, care se va oficia în biserica Ellină din acest oraşiu, la orele 11 dimineaţă şi cu onorurile militare cuvenite”. Onomastica Reginei se va serba în acelaşi an, pe 24 aprilie, într-un mod similar.

Ziua 30 august – cucerirea Griviţei în 1877 – prilejuieşte autorităţilor civile organizarea în 1885 a unui Te Deum pentru “memoria bravilor căduţi în această luptă”.

Seria serviciilor divine cu caracter aniversar sau comemorativ din anul 1885 se sfârşeşte printr-un Te-Deum oficiat în 28 noiembrie la biserica Metamorfosis pentru “aniversarea luării Plevnei”.

O adresă trimisă la 1 noiembrie 1894 de către prefect, primarului, îl informează că, în conformitate cu programa “pentru serbarea nuntei de argint a M.M.L.L. Regele şi regina se va oficia în ajunul dilei de 3 Noiembrie curent, o rugăciune de seară, iar joi, 3 noiembrie la orlee 10 a.m., un Te Deum în biserica Comunităţii Eline din acest oraş, rugându-vă să bine-voiţi a asista şi Dv. Împreună cu Dnii consilieri şi funcţionari ai acelei primării.

Dupe Te-Deum felicitările se vor primi la Prefectură …”

Epitropia Comunităţii elene solicită primăriei în mai 1886 scutirea “de taxa faciadelor pentru localului bisericii şi a scólei, de óre-ce aceste clădiri sunt de interes general.

Consiliul având în vedere că asemene edificii sunt apărate şi de taxa impozitului fonciar, decide a se scuti şi de taxa faciadelor şi dispune de a se esclude din rolul respectiv. “

Decretul regal numărul 1479 din 8 iunie 1881 autorizează administraţia locală să perceapă impozit pentru faţadă astfel: “Lei 1 de la proprietăţile după stradele pavate cu piatră ordinară sau şoseluite, pe fiecare metru de lungime a faţadei.

Bani 50 pe fiecare metru lungime a faciadei de proprietăţile după stradele nepavate”. Pe străzile situate departe de centru unde chiliile sunt mici, ori pe care nu sunt pavate sau soseluite, taxele vor fi percepute “la marginile sumelor fixate prin decret”, ajungându-se chiar până la scutirea deplină. Analiza situaţiei se va face periodic.

Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice trimite la 20 ianuarie 1898 o adresă primarului de Constanţa prin care îl roagă să transmită de urgenţă răspuns la trei situaţii în care se pot afla edificiile de cult de pe raza comunei.

Numerul şi numele bisericilor cari se întreţin din fondurile lor proprii, fără să primească vreo subvenţiune din partea acelei Primării.

Numerul şi numele bisericilor care deşi au fonduri proprii, Comuna le vine în ajutor c’o subvenţiune şi anume cu cât şi

Numerul şi numele bisericilor cari ne având fonduri, se plătesc integral de comună atât personalul cât şi cele alte cheltuieli materiale ce necesită întreţinea şi anume cu cât.

Răspunsul primăriei atribuie primei situaţii „una biserică a comunităţii Eline cu patronatul de Schimbarea la faţă” a celei secunde nici una, iar cele de a treia „una şi anume biserica catedrală Constanţa, cu patronul Sf. Apostol (i) Petru şi Pavel, subversiunea ce i se dă de comună este la personal de lei 7779 anual iar la material lei 3000”.

Vasile Batlan Crestinortodox.ro Schimbarea la fata – http://www.crestinortodox.ro/stiri/ziua/schimbarea-fata-vizitata-anual-mii-turisti-78947.html

Biserica Schimbarea la Faţa serbează trei hramuri: 6 august – Schimbarea la Faţă; 27 august – Sf. Fanurie; 30 noiembrie – Sf. Andrei * Slujbele la Biserica Greacă se săvârsesc în limba română şi în limba greacă * Picturile din Biserica Greacă sunt realizate în stil bizantin.

Cu puţin înainte de Războiul de Independenţa, Constanţa era descrisă de E. Isambert, membru al societăţii de geografie din Paris, ca un oraşel de 3-4000 de locuitori, din care o treime erau greci, mici negustori. Aşezarea se întindea pe atunci numai până la bastioanele şi curtinele (ziduri care uneau flancurile a doua bastioane) întărite dintre ţărmul mării, Poşta şi vechiul Palat al Prefecturii. În latura estică a cartierului grecesc, pe faleza înalt, îşi va construi comunitatea elenă, la 1862, un mic lăcaş de cult din două cămăruţe, una dintre ele servind şi ca sală de clasă. Devenind neîncăpătoare pentru nevoile religioase, comunitatea grecească prin intermediul Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol, obţine un firman de la sultanul Abdul Aziz pentru ridicarea unei biserici de piatră.

Începută în 1865, construcţia este încheiată în 1867. Pe faţadă se indică însă anul 1868. Atribuită unui arhitect grec I. Teoharidi, biserica ce va purta hramul Metamorfosis, adică Schimbarea la Faţa, a respectat dimensiunile stabilite prin actul imperial otoman: 44 arsini (31,28 m) adâncime; 22 arsini (15,60 m) laţime şi 16 arsini (11,40 m) înălţime pentru a nu concura în nici un fel cu înălţimea minaretelor. Edificiul are forma dreptunghiulară, de basilică, cu o navă centrală semirotundă şi douănave laterale separate prin coloane masive octogonale de piatră ce sfârşesc prin capiteluri fitoforme.

Lipsită de turle semeţe – din motivul arătat mai sus – şi cu acoperişul din olane, construcţia va cunoaşte de-a lungul timpului unele modificări. Astfel, s-au adăugat: cafasul pentru cor, cele două balcoane laterale încăpătoare, precum şi clopotniţa încadrată în 1947 în latura dreaptă, fără afectarea stilului arhitectural. Simplitatea intrării principale este subliniată de doi pilastri andosaţi ce ocupa doar 2/3 din înalţime în vreme ce cornisa fără vreun rol constructiv scoate în relief o suprafaţa a faţadei, eterogen decorată.

Stil şi modernism

Reparaţiile din 1897 efectuate la acoperiş şi la tencuielile exterioare nu au ameliorat starea de degradare a bazilicii şi după 1984 până în 1991 s-au desfăşurat lucrări de reparaţie capitală. S-au turnat centuri de beton, stâlpi de susţinere şi grinzi din beton armat. S-au executat tencuieli interioare şi picturi noi, cele vechi fiind alterate de scurgerea timpului. O catapeteasmă nouă a luat locul celei vechi. Nefireşti au rămas cele patru ferestre nordice zidite din anii 1922-1924, deşi s-au păstrat ancadramentele lor iniţiale din piatră cu arcade bolţite. Din aceste motive, spaţiul din interior este dominat de semiîntuneric, lumina pătrunzând doar prin ferestrele sudice. Fiind singurul lăcaş de cult ortodox din oraş, până în 1895, aici s-au oficiat slujbele de mulţumire pentru victoriile ostaşilor romani la Plevna, Vidin, Rahova şi pentru revenirea Dobrogei la România. Un Te-Deum înălţător s-a ţinut la 29 decembrie 1892, cand la Sigmaringen în Germania se celebra căsătoria prinţului Ferdinand cu viitoarea regina Maria. Monument istoric din 1954, înregistrat la pozitia 59 în ultima lista de Patrimoniu Naţional şi Cultural a Academiei Române din anul 2004, biserica Schimbarea la Faţă serbează de fapt trei hramuri: 6 august – Schimbarea la Faţă; 27 august – Sf. Fanurie; 30 noiembrie – Sf. Andrei. Ultimul hram se datorează demolării de către comunişti a unei bisericuţe de lemn, existenţa în Piaţa Griviţei şi cererii credincioşilor împreună cu preotul lor de a fi îmbisericiţi la Biserica Greacă. La Metamofosis, slujbele se săvârşesc astăzi atât în limba română cât şi în limba greacă. Majoritatea participanţilor la slujbele săptămânale sunt însă români ortodocsi, fiindcă comunitatea elenă înregistrează puţini membri. Turiştii pot admira stilul sobru şi picturile în maniera bizantină ale acestui edificiu cu peste 130 de ani vechime.